O “doamna” profesoara de romana vrea sa devina actrita porno. Si pentru ca se poarta pornaciunea, in toate fazele ei, respectiva si respectabila “doamna” a luat hotararea sa-i calce pe urme Alinei Plugaru. Ce-i trist este ca desi are o varsta destul de “a treia” mai arata si penibil pentru primaverile acumulate. Unde esti tu Tepes Doamne …
Do not try this at home!
http://www.antena1.ro/index.php?page=webcast&id=40992&type=show&item=108&videoType=flv
Cum sa lansezi in Europa un asa stindard??? Cum sa-ti permiti, indiferent de circumstante, sa jignesti un popor, sau chiar doua? Cum sa crezi ca vei scapa nevinovat dintr-o poveste desprinsa parca din America secolelor XVI – XVII, in care discriminarea negrilor era un fel de meserie?
Ei bine asta au facut elvetienii cu noi si cu bulgarii. De curand, in tara cantoanelor, s-a votat un “amendament” legat de libertatea la munca si circulatie a noastra si a vecinilor nostrii de peste Dunare pe teritoriul Elvetiei. Elvetiei??? Da’ ce e frate Elvetia asta, Casa Poporului? Ma astora nu le e frica?? Mi-e ca daca “ciorile” alea pe care le-au afisat ei pe panourile de strada, vin in cirduri organizate cate 1000, nu mai ramane nimic din marea tara a bancilor sigure. Sa vezi ce sigure sunt cand intra cineva cu buldozerul in ele, sau cand bancomatele pleaca la propriu la plimbare in dubite. Sau poate ca vor sa devina continent separat, ca la felul in care abordeaza situatia s-ar putea, ca de acum incolo, sa faca comert cu Yeti aia din padurile lor dese.
Sa speram ca fandoseala asta cu intrarea in UE are un o finalizare care sa ne bucure si pe noi. Poate se supara UE si le-o da la MUfa, ca sa nu se mai trezeasca vreun nationalist (gen CVTudor) sa afiseze asa ceva, pe strada, in amiaza mare.
Nu ma dezic
Exista in lumea asta doua feluri de oameni…unii care vorbesc si altii care vad si asculta. Atunci cand se iveste o clasa care vorbeste despre ce ceea ce vede si aude, se cheama ca e o clasa evoluata, nu? Ei bine, exista si asa ceva…am gasit azi pe ymsg un offline (pentru tampi un mesaj trimis de cineva pentru mine si primit in momentul in care nu ma aflam conectat la chat-ul arhicunoscut) in care mi se sugera de catre un amic un link. www.pitzipoanca.org
De la acest nevinovat mesaj am ajuns sa scriu al 3-lea post pe acest blog, pe care nu mai vroiam, la un moment dat sa-l deschid. Ce e atat de extraordinar? Pai depinde din ca unghi privesti…al meu e mereu un pic obtuz si de aceea probabil ca am ramas marcat de el. E vorba de o idee geniala… aceea de a te pisha pe cei care cred ca PiPi e un brand de tzoale sau o marca de ceasuri. E o vorba aruncata pe taramul www-ului de cineva care. la fel ca si mine, s-a saturat sa se mai zgarie in ghiulul vreunui “baietash” sau sa se sugrume cu cercei vreunei paragladine (a se citi cocalareasa) plina de aur. Sau mai simplu de atat…. e vorba da saturatia de Dragonul Rosu sau Aleea Castanilor…ajunse acum mall-uri urbane ticsite de bashini puturoase de parizer cu bere, in care daca vrei sa-ti procuri un Gucci nu trebuie sa fii prea instarit.
Mai mult….doamnisoarele care au deschis acest subiect pe blogul lor sunt foarte non-conformiste in exprimare, foarte directe si sincere, foarte inversunate…si ce e cel mai important, foarte haioase. Asa ca m-am apucat si am citit din scoarta in scoarta (a se citi page tot page) acest blog. Ce credeti…AM RASSSS! Da’ raaaauu! Si, mi-am dat seama ca, de fapt, rad de imaginea romanului (deci, românului), pe care daca il intrebi tabla inmultirii cu 2 iti raspunde ca da prea putin.
Normal ca da prea putin ca doar cu 2×10 nu poti sa-ti cumperi “1 kil de aur”, ce kilu’ meu….
Cititi ca merita, radeti ca aveti de ce, ganditi-va bine…daca aveti cu ce…!
Respect PITZELOR!
..spunea cel care acum nu se mai afla printre noi. Cu stima deosebita si lacrimi de penel, Sabin Balasa, un romantic incurabil si un pictor deosebit, a plecat sa picteze ingerashii acolo departe de lumea rea si rece. Imagini pictate parca de imaginatia unui zeu, create si nascute din dorinta de iubire si de alint, furate din roua diminetilor de Cismigiu si din lumina portocalie a soarelui la apus, astea sunt tablourile lui Sabin Balasa. Arta are destinele ei si parca uneori cruzimea si durerea pierderi unui artist este mai usoara atunci cand stii ca vesnic poti fi alaturi de ceea ce el odata a trudit in nopti si zile mai lungi decat eternitatea. “E simplu sa treci peste dar e mai greu sa poti intelege de ce”, spunea un mare filozof. Noi nu putem trece peste, dar parca in ganduri putem face conexiunea si cu rapiditatea unui sarpe speriat de pasi unui trecator, putem intelege de ce.
Pentru ca uneori Dumnezeul nostru Atotputernic are nevoie, acolo sus in Regatul Luminii, de cineva care sa-i aminteasca in imagini fiecare locsor si fiecare particica din marea sa creatie, Omul. De aceea Sabin Balasa a mai urcat un nivel si a ajuns acolo unde doar linistea si pacea eterna domnesc.
Odihneste-te in pace, scriitor de culori si domnitor al lumini si umbrelor din pensula si acuarela.
Dumnezeu sa aiba grija de sufletul si talentul tau, domnule Sabin Balasa!
“Arta e pentru toti aceeasi. Artisti sunt doar cei care o inteleg”
Acesta este dictonul pentru care noi ne enervam si disperam zilnic… Dar privit mai in amanunt nu e decat o comanda cognitiva a creierului care ne face sa VORBIM chiar daca, uneori, cei carora ne adresam, indiferent de circumstante, nu le pasa nici cat americanilor de irakieni, despre ceea ce noi blodogarim. Si…uite asa…ajungem sa ne trezim ca ne ascultam propriile ineptii dornici parca sa fim tradusi in cuvinte, avizi de dorinta de a fi contrazisi sau contracarati cumva. Nu mare ne e mirarea atunci cand, desi stim ca debitam prostii, suntem total aprobati (o miscare pe verticala a capului, cel putin). Si atunci ma gandesc eu: de ce dracu mai vorbim si de ce dracu mai avem urechi?!
Motivul acestei lipse totale de interes, pana la urma a noastra a tuturor, nu vine neaparat din faptul ca, din cauza problemelor apasatoare si a vietii de 0,2 lei noi, nu suntem in stare sa ne concentram asupra cuvintelor interlocutorului nostru…ci din simpla incapacitate a oamenilor de a fi SINCERI. “Ba frate, ma plictisesti, intelegi? Te roaga io sa ma lasi sa respir ca nu te mai suport cu trancaneala asta..” O fi greu?! … NU, in comparatie cu orele intregi de suferinta, in care speri ca cel ce a inceput sa toarne din vocabular se va opri poate lovit de un trasnet… Si atunci de ce sa nu ne protejam creierasii deja obositi de Tiesto sau de Mister Old no.7 , consumati aproape in fiecare seara in cluburile “marfaaa rauu” din romanica (nu mi-a mers Shift-ul la r-ul asta)?! De ce sa speram ca poate vine un coleg, prieten, amic, dusman, extraterestru si “turuitoarea” isi schimba tinta? De ce sa fim ferciciti ca ne-a chemat seful, nevasta, mama la masa, politistul la circa sau eu mai stiu ce…si am scapat de povestile obositoare si pline de picanterii inutile ale unuia pentru a care a vorbi e sensul vietii.
Cam asta vroiam sa va spun pe introducere…fiti SINCERI oameni buni! Pierdeti mai mult cand acceptati fortat decat atunci cand renuntati voit!
RENASTE-TE OMULE!…zicea afisul…
PS: …e valabil pentru toate categoriile de varsta…
